Ediția a 5-a Bursele și rezidențele Cărturești

Campania #CititoriPentruScriitori a marcat debutul programului de burse din cadrul ediției a 5-a a Bursele și rezidențele Cărturești. Prin această inițiativă, Fundația Cărturești își propune să sprijine scriitorii români, încurajându-i să continue să creeze opere literare de valoare, chiar și atunci când viața lor se împarte între scris și un al doilea loc de muncă.

Anul acesta, juriul alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar,
redactor Dilema Veche), Mircea Pricăjan (scriitor, traducător,
redactor-șef Revista de cultură Familia), au acordat câte o bursă în valoare de 1500 de euro pentru scriitorii: Ligia Keșișian pentru secțiunea poezie, Lavinia Braniște pentru proză scurtă, Miruna Vlada pentru roman, Simona Sora pentru eseu, Dumitru Fanfarov  bursa pentru scriitori basarabeni. Iar Ionuț Sociu a obținut bursa specială a juriului. 

Pe lângă burse, programul include și rezidențe literare ce vor oferi scriitorilor câștigători un spațiu dedicat în care proiectele lor să devină următoarele cărți preferate ale cititorilor. Aceste rezidențe se vor desfășura în Vila Golescu din Câmpulung Muscel și Conacul Petre P. Carp din Țibănești începând cu luna mai.